Maratonul Gilăului 2014

Şi anul acesta Maratonul Gilăului era gazda Campionatului Naţional de XC Maraton şi poate cel mai important test al sfârşitului de sezon. Trebuia să fie o cursă în care totul să fie perfect, fizic, psihic şi tehnic. Concurenţa era una acerbă, la eveniment participând cei mai buni ciclişti din ţară la categoria mea cu excepţia lui Eugen Mocanu, talentatul rider de la HPM. Mi-am fixat ca obiectiv să prind podiumul dar şi un top cinci era mulţumitor.

Am plecat în dimineaţa competiţiei spre Gilău alături de Alexei, căruia ţin să-i mulţumesc pentru transport, şi după ce mi-am ridicat numărul de concurs am început să mă pregătesc. Înainte să am urc pe trainer mi-am schimbat anvelopa de pe spate pentru că nu aveam încredere în Mountain King şi am ales să folosesc Nobby Nic pentru a nu avea surpriză cu penele.

La 10 s-a dat startul şi escortaţi de Poliţie şi de Atv-ul organizatorului am parcurs primii kilometri pe asfalt în pluton şi parcă singura preocupare era să ne mirăm de cât de tâmpit poate fi şoferul “miliţian”.

Am început imediat prima urcare susţinută care avea mai mult de 10 kilometri şi mă simţeam destul de bine ţinând cont că era prima parte a cursei iar eu merg cu adevărat bine după kilometrul 30. Aveam contact vizual cu toţi adversarii mei şi încercam să mă menţin aşa până pe coborâre unde intram în domeniul meu. Totul a fost perfect până la kilometrul 7.5 cad am făcut prima pană. Am schimbat repede şi am început cursa de urmărire să recuperez minutele pierdute. Am fost depăşit de foarte mulţi ciclişti de la tura scurtă şi m-a strecuram cu greu printre ei. Într-un ritm foarte ridicat am parcurs 5 kilometri când am făcut a doua pană. Am primit repede o cameră şi am schimbat la fel de repede, reluând tentativa de recuperare a minutelor pierdute. 

La primul punct de alimentare nici nu am oprit, încă sperăm că mai am o şansă. Am coborât “Austria” încet pentru că aveam foarte mulţi concurenţi de la tura scurtă în faţă şi apoi am început urcarea spre Măgura Rătăcău cu speranţa că încă mai pot recupera. Imediat după ce s-au despărţit traseele mi-am luat gândul de la orice obiectiv, era kilometrul 23 şi eu eram nevoit să opresc să fac cea de-a treia pană. Nici nu mă gândeam să renunţ dar nu mai aveam nici o motivaţie să trag în ritm de concurs aşa că urcarea până la al doilea punct de alimentare am făcut-o destul de încet, cred că niciodată nu am mai stat atât la un punct de alimentare.

Încet, încet, dar pe segmentul favorit nu aveam cum să merg încet. Am coborât frumos “Elveţia” tehnică şi abruptă, coborâre unde am întrecut doi rideri şi după puţin rulaj pe asfalt a început urcarea pe “Drumul Generalului”, credeam că e mai lungă dar foarte repede am ajuns în vârf si am intrat în zona mea de confort, perioada din concurs în care mă simt cel mai bine, nu aveam cum să merg încet. Am rulat o porţiune pe creastă şi apoi am început coborârea, dar după câţiva kilometri cea de-a patra pană a apărut. 

Ghinion sau “neatenţie tehnică”? Am plecat cu 3,5 bar în roţi, toate penele au fost la roata din spate, prima şi a treia le-am făcut pe urcare, a doua şi a patra au fost snakebike. Nu mai venea nimeni din spate, m-am aşezat pe o piatră şi am aşteptat aproape 10 minute până am primit o cameră de 29er. Am îngrămădit-o în cauciuc şi am continuat coborârea. Au urmat Papele care anul trecut nu erau în traseul nostru şi apoi coborârea spre un deal mic ce trebuia escaladat în drumul spre finiş.

A fost un concurs fain păcat de ghinionul care nu m-a ocolit. Vreau să mulţumesc celor ce mi-au dat camere de schimb şi îmi doresc pentru ei să nu fiu nevoit să le întorc favorul. 

A fost o competiţie pe care o aşteptam de mult şi din păcate nu s-a terminat cum am vrut eu dar asta e, mergem înainte că înapoi am fost. Nu ştiu cum a trecut aşa repede sezonul, îmi rămâne să mă mai bucur de încă trei competiţii în sezonul actual urmând ca apoi să încep pregătirea pentru 2015, sezon ce îl vreau perfect mai ales că se pare că voi îmbrăca tricoul uneia din cele mai bune echipe din ţară şi trebuie să mă ridic la nivelul lor.