Cupa Vlădeasa 2013

După campionatul naţional mi s-a reactivat pofta de competiţie, Cupa Vlădeasa era o oportunitate perfectă pentru a-mi satisface această sete de adrenalină. Trecuse două săptămâni de la Maratonul Gilăului şi am avut timp să mă pun la punct cu condiţia fizică, sperând ca Vlădeasa să-mi aducă primul podium adevărat.

În 5 octombrie la ora 7:30 am plecat alături de fratele meu spre Valea Drăganului, localitate unde avea loc startul celei de-a doua ediţii a Cupei Vlădeasa. Traseul măsura 65 de kilometri cu o diferenţă de nivel de aproximativ 2300 de metri şi aveam nevoie de picioare bune şi de puţin soare pentru a mai domoli frigul care şi-a făcut loc în valea înceţoşată aducând cu el zăpada, care spre bucuria noastră, a cicliştilor s-a mai topit în ultimele zile astfel traseul era afectat în proporţie de doar 5 la sută de precipitaţiile care au căzut în săptămâna premergătoare. Am ajuns la start destul de repede graţie şoferului care nu prea a ţinut cont de semnele de circulaţie. După ce mi-am ridicat numărul de concurs am început să fac câteva ture de încălzire căutând printre rideri să-mi văd adversarii cu care urma să mă lupt pentru podium. După şedinţa tehnică m-am îmbrăcat mai gros, pentru că temperatura era una negativă încă, chiar dacă soarele îşi făcuse deja aparinţia. Am avut noroc că la sfatul lui Elisei Miron, mi-am luat la mine mănuşi de iarnă şi pantaloni lungi altfel aş fi îngheţat.

Ne-am aliniat la start şi la timpul potrivit am plecat să descoperim Vlădeasa. Eram în linia a doua imediat în spatele lui Elisei care alături de Madaras, Logigan, Kelemen şi Clepe formau prima line, ei fiind cei mai buni rideri prezenţi la eveniment. În stânga mea l-am văzut cu câteva secunde înainte de start pe Bărbînță Dan, riderul de la Alien Cycling care a obţinut locul 3 la tura scurtă de la maratonul Giălului. Speram că o să disput cu el obiectivul meu, locul 3, locurile unu şi doi fiindu-le rezervate campionului Naţional, Madaras Attila şi lui Lucian Logigan riderul de la Geiger.

Am încercat să mă menţin în grupul fruntaş, dar nu am tras exagerat de tare la început să nu mă sufoc, începutul cursei fiind format dintr-o căţărare lungă de aproape 10 kilometri. După primul kilometru mi-am intrat în ritm şi eram în spatele lui Dan şi a lui Kelemen riderul pe care îl respect cel mai mult, de acea îmi era ruşine să-l depăşesc dar după câtva timp mi-am luat inima în dinţi şi am plecat în faţa lui reuşind să mă menţin în poziţia respectivă preţ de câţiva kilometri, îi aveam în faţă la 50 de metri pe Elisei şi pe Madaras dar pe ei nu am reuşit să-i prind, dar nici nu am exagerat cu pedalatul agresiv pe acea căţărare pentru că mai aveam încă 60 de kilometri pana la final. Asta mi-a dat aripi, doar faptul că am reuşit să merg în faţa lui Kelemen Arpad 2-3 kilometri a fost motivaţia de care aveam nevoie. Când am ieşit din pădure am fost depăşit de cei doi rideri dar am continuat să am contact vizual cu ei pe toată porţiunea de deal. Am reintrat în pădure și aici am rămas singur, pierdusem teren în faţa grupului fruntaş dar nici din spate nu aveam urmăritori. După începutul agresiv profilul cursei era presărat cu coborari si cățărări mai rulabile până la kilometru 38 unde începea o căţărare lungă şi apoi un push-bike la fel de lung.

Am intrat pe câteva coborâri şi la primul punct de control am recăpătat contactul vizual cu Bărbînță Dan şi imediat după ce am trecut de punctul de control l-am ajuns. Am mers alături de el o porţiune din drum povestind şi calculând câţi rideri avem în faţă şi care erau şansele noastre la podium. În faţă erau doar favoriţii Logigan şi Madaras iar unul din noi urma să urcăm pe podium pentru că nu aveam urmăritori. Am coborât o pantă la finele căreia traversam un râu şi nu am estimat corect adâncimea râului iar baia ce-am făcut-o la picioare era tot ceea ce nu-mi doream.

După câteva căţărări, coborâri şi plat am început să-l citesc pe Dan, involuntar între noi s-a creat un duel dar chiar dacă ne cunoşteam pentru prima dată prietenia nu a fost umbrită de acest duel. Am sesizat că el merge mai bine că mine pe căţărări dar pe plat şi pe coborâri recuperam, aşa că mi-am făcut un calcul simplu: dacă ajung la ultimul punct de control la câteva minute în spatele lui o să am destulă coborâre până la final să-l ajung şi să-l şi întrec. Nu a fost să fie aşa, când am ajuns la lacul Drăgan deja am luat teren în faţa lui continuând solitar până la al doilea punct de alimentare unde şi începea căţărarea. M-am oprit, am luat un baton energizant şi apoi am început să urc căţărarea care era ce-a mai agresivă căţărare pe care o escaladasem în viaţa mea. Mă uitam în spate să văd dacă sunt urmărit de Dan şi din când în când mă uitam la roata din spate care mi se părea că a pierdut din presiune. Am ajuns la porţiunea de push-bike singur şi am început să împing bicicleta printre bolovani în sus spre vârful Vlădeasa, îmi croiam cu greu drum printre rocile ascuţite şi gheaţa care începea să se topească. Spre finalul segmentului de push-bike l-am zărit pe Dan în spate, dar doar pentru puţine minute, eu terminând push-bike-ul am recâştigat teren pe porţiunea de căţărare până la ultimul punct de alimentare. Peisajele erau incredibile, zăpada accentua frumuseţea naturii dar ne şi punea nouă, riderilor, probleme. Mergeam pe urmele celor din faţă şi pe căţărările mai agresive mă uitam să văd dacă sunt doar urme de bicicletă sau şi de papuci, astfel încercam să fur tactica greilor. Am ajuns la ultimul punct de alimentare şi după ce am băut puţină apă am coborât până la cabana salvamontiştilor şi de acolo mai era încă o porţiune cu câteva căţărări scurte şi mult noroi urmând ca apoi să gonesc spre finish. Nu aveam urmăritori şi mergeam în ritmul meu fiind sigur de locul de pe podium... dar natura a schimbat totul.

Pană la roata din spate, m-am oprit şi în graba aia nebună am reuşit să pierd reducţia de care aveam nevoie să umflu ventilul presta, luându-mi câteva minute să o găsesc printre pietre. Am schimbat camera şi am început să umflu moment în care l-am văzut pe Dan că apare. M-a întrebat foarte fair-play dacă am nevoie de ajutor, continuându-şi apoi drumul după ce i-am spus că mă descurc. Abia după ce trecuse am observat că pompa mea nu funcţiona dar era prea târziu. Ştiam că am un avans foarte mare în faţa celorlalţi şi nu am mai stat să aştept să vină cineva să-mi ofere pompă. așa că am continuat drumul pe pană lăsându-mă cu greutatea pe roata din faţă. Nu am reuşit să merg mult timp aşa pentru că după un kilometru am făcut pană şi pe faţă.

De aici Cupa Vlădeasa s-a transformat într-un biatlon pentru mine. Mai aveam 14 kilometri până la final aşa că am început să alerg pe lângă bicicletă. M-am întâlnit pe traseu cu un fotograf care mi-a spus că puteam scurta drumul dacă vroiam să abandonez dar i-am refuzat oferta.

Am terminat cursa pe locul 6 la categorie cu timpul 5:39:45 rămânând cu un mare regret. Îl felicit pe Dan pentru locul 3 şi îl felicit pentru rezultatele bune ce le-a obţinut. Mi-ar fi plăcut să termin cursa înaintea lui să închei anul competiţional pe podium. Rămâne satisfacţia primilor 50 de kilometri care mă încurajează să cresc pe plan sportiv iar dacă 2013 nu a adus nici un podium sper că în 2014 lucrul acesta să se schimbe.