Prima cursă, prima victimă

Dimineaţă de octombrie, mă îmbrac, îmi fac bagajul şi plec în prima cursă mai serioasă cu bicicleta, deja mă plictisisem de câte ori am făcut traseul Micăsasa – Mediaş sau Micăsasa – Blaj, 60 de kilometri deja mi se păreau puţini şi am decis că trebuie să trec la “next level”. Am pornit înspre Copşa Mică unde m-am întâlnit cu un prieten care urma să mă însoţească pe traseul propus. Am plecat împreună din Copşa Mică înspre Sibiu gonind cu o viteză medie relativ mică de 25 de kilometri la oră, dar aşa am reuşit să savurăm mai bine peisajele destul de frumoase până la Sibiu, peisaje ce le cunoşteam destul de bine după un an de facultate in oraşul lui Herman.

   Timpul trecea şi o dată cu el şi numărul  kilometrilor parcuşi creşteau, după o pauză scurtă în care am băut un ceai cald în pădurea de la Slimnic ne-am continuat drumul până la Sibiu unde am făcut o pauză în Piaţa Mare care nu mai era acum interesantă pentru mine, sau nu la fel de mult precum ceea ce urma. Am părăsit Sibiul şi ne îndreptam către Agnita pe un drum de care eram total străin, încă de la iesirea din Sibiu am început o căţărare agresivă, dar picioarele noastre făceau faţă cu brio. A urmat şi coborârea foarte lungă, pe parcursul căreia am înregristrat cea mai mare viteză de când pedalez, 70 KM/H. Pendalând pe un durm pe care nu am mai fost până atunci simţeam sentimentul că paşesc în necunosct, totul era imprevizibil. Dupa înca câteva căţărări elanul nostru s-a mai tăiat iar acum mă bazam doar pe încurajările lui Beny. După pauza de masă am mai făcut un popas în Bârghis unde am cumpărat o băutură rece iar la sfatul lui Beny aceasta a fost fără alcol (bun sfat). Pedalam constant pe plat cu gândul doar la căţărarea care ne aştepta la Pelişor, căţărare ce era cea mai dură de pe traseu. Ajuns la ea am strâns din dinţi şi am reuşit să o escaladăm dar când am ajuns sus am aruncat bicicleta şi m-am întins pe asfalt din din cauza oboseli, dar ştiam că cea ce era mai greu deja trecuse. Coborârea a fost una faină şi palpitantă mai ales când l-am văzut pe Beny cum a tăiat o curbă fără vizibilitate şi a ajuns în faţa unui Logan ce venea din sens opus dar la evitat în ultimul moment. Scăpaţi şi de asta am lăsat în spate localitatea Moşna şi intram în Mediaş considerând această cursă o reuşită.

       Drumurile din oraş erau în reparaţie deci nu puteam să rulăm decât cu 15- 20 de km/h. Eram destul de obosit după acest traseu şi pedalam relaxat până când sa întamplat neprevăzutul. O femeie trece strada, iar eu văzând-o am încercat să o ocolesc dar când am ajuns aproape în drept cu ea s-a întors şi a intrat direct în faţa bicicletei. Am căzut destul de tare, papuci mi s-au decuplat din pedale iar în căzătură am dat cu capul de asfalt de mi-am rupt casca, când m-am ridicat de jos am văzut sângele care ţâşnea din capul femeii şi m-a cuprins un fior de frică. M-am liniştit când am văzut că trecerea de pietoni era la 5 metri de la locul incidentului şi mi-am luat bicicleta iar în timp ce aşteptam autorităţile verificam dacă mai funcţionează la parametri optimi. A sosit salvarea, poliţia, televiziunea locală iar totul era aşa de ciudat. Politiştii care îmi puneau fiola, foşti mei colegi de la TV filmau, medici se chinuiau să pună victima pe targă pentru că avea un inel vertebral fisurat. A urmat vizita la spital apoi la secţia de poliţie pentru declaraţii, iar politiştii indiferenţi m-au ţinut acolo aproape trei ore pentru o amărâtă de declaraţie. După toate astea îmi era şi frică să mai pedalez pana acasă, totul mi se părea atât de imprevizibil.

       După mult timp victima şi-a revenit iar poliţia a decis neurmărirea mea penală. Iar dacă pe traseu îi spuneam lui Beny că îmi depăşesc recordurile pe bicicletă incidentul de la finalul cursei a venit ca o încoronare, o întâmplare să nu uit niciodată cursa. Totuşi, una peste alta a fost o cursă de 170 de kilometri şi ţinând cont că era doar începutul a fost o cursă reuşită.