Criteriul Primăverii Sibiu 2014

A venit vremea să mă întrec într-o competiţie de ciclism de şosea. Pe o distanţă scurtă, de doar 20 de kilometri, am savurat din plin fiecare minut din cele 26 pe care le-am petrecut pe bIcicletă (plus secundele care am fost pe lângă ea)

Cu startul în faţa sălii Transilvania din Sibiu, Criteriul Primăverii se anunţă a fi o competiţie cu nivel de dificultate scăzut. Mi-am făcut planurile de acasă şi nu m-am ferit să afirm că ţintesc la locul 1, loc la care ţintesc în orice luptă în care mă angrenez. Cu o zi înainte de concurs am resimţit nişte dureri la genunchiul stâng la fel cum s-a întâmplat şi în timpul concursului iar asta a scăzut calitatea prestaţiei mele. Alături de mine concura şi fratele meu Samy şi Ema Pop, un prieten din Cluj, ambii erau la prima competiţie de profil.

1 Mai, ora 7 dimineaţa, oamenii schimbau rutina zilnică în care mergeau la muncă cu o zi (sau mai multe) de răsfăţ pentru stomacul lor, eu păstram rutina, plecam spre Sibiu pentru a face acelaşi lucru care îl fac de un an de zile, să pedalez. Am ajuns la locul startului şi după ce ne-am ridicat numerele de concurs, le-am montat pe biciclete şi am început să facem câteva ture în parcarea sălii sporturilor timp în care tot mai mulţi ciclişti îşi făceau apariţia. Curând eram mai mult de 200 de sportivi ce aşteptam nerăbdători starul. În timp ce povesteam cu cei pe care îi cunoşteam de la competiţiile anterioare, urmăream atent potenţialii adversari. Mulţi pe cursiere de carbon, mulţi buni, am ştiut că va fi greu să obţin un loc pe podium. Geiger-ul Pro Cycling, KTM-ul şi cei de la Bike Mania Iaşi... ei în echipe eu singur, ciclismul de şosea fiind un sport de echipă, eram puţin în dezavantaj. Mi-am montat trainerul, am pedalat câteva minute şi apoi m-am aliniat la start în spatele maşinii oficiale condusă de Tudor Oprea. Până la ieşire din Sibiu s-a mers în pluton iar aici s-a aşteptat ora 10:30 pentru a se da startul cursei. În timp ce minutele treceau noi am continuat să pedalăm ture scurte pentru a rămâne în ritm.

Numărătoarea inversă şi stratul dat de însuşi preşedintele Consiliului Judeţean, Ioan Cindrea. Tudy deschidea drumul iar noi îl urmam, în scurt timp s-a format un grup fruntaş format din cele trei echipe menţionate mai sus şi câţiva ciclişti individuali. În primele sute de metri am trecut la trenă şi nu m-am ferit să muncesc pentru grup în ciuda problemelor de la genunchi. Au început atacurile, rutierul de la Iaşi a încercat în repetate rânduri să evadeze dar de fiecare dată grupul neutraliza atacurile lui. Au mai fost câteva atacuri dar nici ele nu au avut succes. La un moment dat am încercat să mă desprind dar în momentul în care am atacat mi s-a decuplat papucul şi am rămas în grup. Am repetat atacul un minut mai târziu şi m-am desprins dar văzând că plec singur în evadare nu am forţat pentru că era prea de vreme. Am ajuns la Răşinari unde era jumatea cursei împreună cu grupul fruntaş şi aici a început o căţărare. După primele pedale am încercat să trag tare dar piciorul stâng mă durea tare aşa că am fost nevoit să trag numa cu dreptul iar până la sfârşitul căţărării am rămas în spatele grupului fruntaş la câteva secunde.

Căzătura care mi-a furat secundele

Pe coborâre am vrut să îi prind dar într-o curbă am lovit cu pedala de asfalt şi am căzut. Pantalonii rupţi, o rană pe picior şi cel mai important secunde preţioase pierdute. Mă chinuiam să îmi prind spd-urile când am fost ajuns de grupul din spate. Pe căţărare grupul mare s-a rupt în două iar în faţă erau patru rutieri de la Geiger Pro Cycling şi unul de la Bike Mania Iaşi iar grupul din spate care m-a ajuns între timp era format din cinci rutieri printre care doi de la KTM. 

         Am rămas patru până la urmă şi treceam cu rândul la trenă, colaboram destul de bine iar când i-am văzut pe cei de la Geiger în faţă m-am mirat puţin dar în acelaşi timp m-am bucurat. L-am ajuns pe Feri iar apoi şi pe ceilalţi trei. Rutierul de la Bike Mani evadase şi luase un avans destul de mare faţă de noi. Am pedalat la plasa lui Alex Mareş de la KTM iar apoi am vrut să trec la trenă dar am realizat că maşina oficială se oprise şi m-am gândit că eram aproape de finish. Am sprintat printre doi dintre cei de la Geiger şi până să să realizeze eu luasem avans şi continuam sprintul. Am "aruncat" un ochi în spate şi văzând că nu mi-a luat nimeni roata am crezut că m-am hazardat şi am atacat prea devreme dar imediat am văzut linia de sosire şi am trecut al doilea.

Locul doi in clasamentul general

Nu mă aşteptam să obţin acest rezultat din cauza concurenţei de calitate dar asta mi-a arătat că sunt pe drumul cel bun. Nu ştiu dacă ar fi schimbat ceva dacă nu cădeam dar sunt sigur că dacă nu mă durea piciorul rutierul de la Iaşi avea adversar la sprintul final. M-am simţit bine în cursă în ciuda durerii şi am trăit la maxim adrenalina asfaltului.

Vreau să îi mulţumesc lui Otti, un mecanic şi un om de nota 10, pentru că mi-a oferit bicicleta lui, o cursiera veche de aluminiu dar care zburda sub mine. 

E prea mult să vă povestesc cât am încercat să îmi repar cursiera mea şi câte şanse s-au irosit într-o zi la finalul căreia, Otti m-a sunat şi mi-a zis că îmi împrumută bicicleta lui. Am apreciat mai ales că nu mă aşteptam, înainte cu câteva ore i-am cerut unui prieten doar roata împrumut şi s-a "făcut că plouă" iar el, fără să îi cer, m-a ajutat. Ii multumesc si sper că l-am făcut mândru prin prestaţia mea. Vă mulţumesc şi vouă, celor ce mă citiţi şi mă încurajaţi prin like-uri şi vorbe faine. Mă încurajează enorm şi atunci când sunt angrenat în competiţie mă gândesc la voi şi îmi doresc să nu vă dezamăgesc:)