Maratonul Reîntregirii Neamului Românesc 2013

Cu paşi repezi, trecând treptat zi după zi în care încercam să mă pregătesc, a venit timpul să iau parte la startul primului maraton, Maratonul Reîntregirii Neamului Românesc de la Alba Iulia.

În dimineaţa zilei de 1 Decembrie, când afară era încă beznă, mă pregăteam să plec spre locul unde în urmă cu 95 de ani se înfăptuia unirea Principatelor. Nu aveam nici o legătură cu sărbătoarea românilor iar dacă nu era maratonul, probabil că Alba Iulia ar fi fost ultimul loc în care îmi doream să fiu, nu pentru că aş fi împotriva naţionalismului dar sunt împotriva ipocriziei. Am plecat spre Alba Iulia somnoros şi cu o mică durere la piciorul drept dorind să văd cum stau la capitol alergare în vederea Ironman-ului.

După ce mi-am ridicat numărul de concurs am fost surprins să aflu că s-au modificat unele detalii privind maratonul, detalii ce nu ne-au fost comunicate de organizatori. Pe lângă faptul că au amânat ora startului, au schimbat şi traseul astfel că noul traseu prevedea să înconjurăm cetatea de 15 ori, anost şi plictisitor.

         Cu puţini nervi m-am echipat şi am plecat apoi spre zona de start alături de o tipă din Sibiu ce alerga şi ea la maraton şi care m-a încurajat cu câteva zile înainte ca o să fie bine. După multe aberaţi emanate de boxele organizatorilor m-am bucurat să sosească ora 9:00 şi implicit începerea concursului.

În primele sute de metri alergaţi în pluton mi-am intrat în ritm şi am început să depăşesc din concurenţi. La jumătatea primei ture în timp ce alergam solitar am observat în dreapta mea o faţă cunoscută, un rider la origine cu care m-am întâlnit în maratoanele de Cross Country, Laurenţiu Vezentan. Mai aveam puţini alergători în faţă dar am intrat în ritm cu Laurenţiu şi am alergat cot la cot cu el până la kilometrul 35. La început povesteam dar apoi ne-am concentrat pe cursă şi vorbeam doar strictul necesar, adică atunci când ceasul indica încă un kilometru` parcurs. 

        Primi kilometri mă miram de cât de bine alerg dar apoi m-am obişnuit şi pe lângă faptul că nu ne depăşea nimeni am început să depăşim noi pe cei din faţă. După ce am trecut de mai mulţi alergători la un moment dat un contracandidat îmbrăcat în tricou galben era aproape să ne cadă în plasă dar a mărit ritmul şi s-a distanţat iarăşi de noi. Kilometru` după kilometru`, încurajaţi de oamenii care asistau la cursă am reuşit să-i depăşim pe alţi doi adversari, Ilie Roşu şi camerunezul Kamela, rămânându-ne doar un obstacol spre supremaţia cursei.

La kilometru` 19 l-am depăşit pe alergătorul cu tricou galben şi am preluat conducerea cursei iar până la final nu am mai fost depăşiţi. Mă simţeam foarte bine fizic şi mă tot întrebăm când apar durerile despre care îmi spuneau cei care au alergat maratoane, dar preferăm să mă concentrez pe alergat şi gândurile negre se spulberau. La kilometru` 35 am trecut prin punctul de alimentare şi am fost surprins să văd că organizatorii mi-au notat cu 3 ture în minus iar asta m-a terminat. Am continuat să alerg dar psihic eram la pământ şi am decis să abandonez, eram frustrat, nervos şi lipsit de orice motivaţie. 

        L-am lăsat pe Laurenţiu să se ducă şi eu am continuat să alerg dar micşorând viteza considerabil şi pe alocuri pur şi simplu mergeam. Auzeam vocile celor de pe margine care îmi strigau “hai că poţi” şi involuntar am început să fredonez un vers din piesă lui Revillo “trebuie să crezi că poţi” şi apoi în cap îmi sună fiecare vers pe care artistul l-a scris să încurajeze pe cei ce-i ascultă arta, printre care refrenul meu favorit “asta-i pentru ţine, cel ce crezi încă în mine, încă nu-i târziu ştiu totul are o menire şi fincă pot să aleg, aleg şi eu să cred în tine” în momentul acela am realizat că de fapt nu alerg pentru distincţi şi doar pentru mine. Nu mă mai interesa cronometrarea lor şi precum phoenix-ul m-am ridicat şi am început să-mi reintru în ritm. Laurenţiu deja luase avans în faţă mea şi nici nu mai îl consideram o ţintă, de altfel de la început nu l-am considerat un adversar şi asta datorită fairplay-ului lui, fairplay care l-a dobândit din ciclism probabil.

Am ajuns la punctul de alimentare şi l-am confruntat pe organizator arătându-i pe gps că am parcurşi mai mulţi kilometri decât mi-au cronometrat şi văzând dovada a acceptat că nu poate să mă fure în felul acesta şi astfel a trecut la planul B. Eu mi-am continuat cursa concentrându-mă pe locul 2 care nu vroiam să-l scap printre degete, întorcând des capul să văd dacă am urmăritori, unul singur mai exact, alergătorul cu tricou galben pentru că pe ceilalţi i-am întrecut cu cel puţin o tură. Am ajuns la finish satisfăcut de timp, nu de locul ocupat reuşind să termin maratonul 3:16:56. 42 de kilometri pe piatră cubică nu sunt tocmai uşori dar când îţi pui corpul la încercare îţi dai seama că eşti mai puternic decât crezi.

După ce am suflat uşurat că am terminat am fost surprins să aflu că de fapt am terminat pe locul 3 şi nu pe 2 cum am crezut. De ce? Păi este simplu. Organizatorii aveau un concurent favorit, concurent care trebuia să câştige, iar văzând că nu mă pot fura pe mine şi pe laurenţiu fincă aveam gps-uri, i-au pus concurentului o tură în plus, făcându-i astfel un maraton de 39,5 km. la început am crezut că este o greşeală şi se poate rezolva, am vorbit cu concurentul respectiv, îi ştiu numele dar sunt scârbit să-l menţionez, şi a spus că de fapt ne-a depăşit la un moment dat în cursă şi noi nu l-am văzut că a trecut tare. Ideea este că doar eu am fost viciat de hoţia lor pentru că Laurenţiu a reuşit să-l întreacă până la finish în ciuda eforturilor organizatorilor de a-l numi câştigător.   

        Organizatorii au încercat să-mi vândă gogoşi spunându-mi că de fapt concurentul respectiv a câştigat maratoane pe când eu sunt începător, le-am răspuns respectos că nu am nici o vină că eu începător sunt mai bun decât câştigătorii lor. La premiere ocupantul locului doi a primit toate laude din partea organizatorilor pe când câştigătorului i s-a menţionat doar numele.

Nu mă încălzesc distincţiile lor, eu ştiu că moral sunt locul doi, mă deranjează că se pretează la astfel de minciuni şi modalităţi de cea mai joasă speţă doar pentru a-şi numi un concurent locul doi. Probabil dacă era un câştig financiar înţelegeam acţiunile lor dar chiar şi atunci când nu ai un câştig financiar să te coborî la astfel de nimicuri? Asta nu pot înţelege.

         Gustul care mi l-a lăsat acest maraton a fost unul acru şi pe viitor nu o să mai particip la astfel de maratoane organizate de bolşevici învechiţi, dar o să particip la maratoanele adevărate unde nu o să fiu furat, iar acolo o să-i întrec precum susţine concurentul în galben că m-a întrecut, doar că eu o să o fac pe bune.

        Una peste alta, primul maraton mi-a adus un timp excepţional pentru început iar la următorul îmi propun să ajung la 3 ore. Îi mulţumesc domnului Laurenţiu pentru batoanele energizante şi îl felicit că a câştigat cursa în ciuda voinţei organizatorilor şi domnului Ilie Roşu care a încercat să remedieze problema cronometrării.