Moon Time Bike 2014

În 23 de ani a venit vremea să vizitez pentru prima dată capitala, şi da, chiar dacă este un oraş de câmpie, nu este nici o contradicţie când spun că am mers la Bucureşti pentru un concurs de MTB. În centrul Bucureştiului organizatorii au găsit un traseu mai solicitant decât unele maratoane montane. Moon Time Bike, aşa cum se numeşte competiţia, este un concurs care aduce la start cei mai buni 150 de rideri din ţară şi îşi desemnează câştigătorul la sfârşitul a şapte ture infernale de 5 kilometri cu urcări scurte şi abrupte, poteci, poduri, dale, scări şi rădăcini. Ai spune că are toate ingredientele pentru o competiţie de succes dar unde să mai pun faptul că totul se întâmplă la lumina lanternelor?

Fiind cel mai elitist concurs autohton ştiam că va fi o concurenţă acerbă dar nu am renunţat să mă gândesc la podium, mai ales că era debutul meu la NoMad Merida CST şi evoluam oarecum acasă, evenimentul fiind organizat de noua mea echipă. După două ture pe traseu, seara ce îmi stătea înainte era una promiţătoare, mă simţeam în formă bună.

Puţin după ora 18 ne-am adunat la start şi am fost favorizat de poziţia la start fiind strigat în primii 35 de rideri care ocupau locurile din faţă. S-a plecat tare şi pe prima porţiune s-a atins viteza de peste 50 de km/h, am reuşit să fiu relativ cu primii chiar şi după prima urcare unde s-a căzut, dar am reuşit să evit căzătura din faţa mea şi să-mi continui drumul. Nu am ajuns nici la jumatea primei ture când lanţul a început să-mi facă figuri, s-a blocat între foaia mică şi cea mijlocie şi a trebuit să mă opresc să trag de el şi am pierdut tot avansul care l-am câştigat prin poziţionarea bună de la start. Am continuat şi am intrat în ritmul meu, iar următoarele ture au fost un spectacol total. 

Aproape pe întreaga cursă am pedalat alături de Florin Mârza care m-a chinuit enorm, când credeam că m-am distanţat revenea şi se distanţa puţin iar apoi reveneam eu. Pe ce-a mai agresivă urcare cred că l-am atacat de fiecare dată pentru că ajungeam impreună acolo. Pe sfârşitul celei de-a 5-a tură am pierdut puţin şi m-am îngrijorat pentru că Florin, Robert Tamirjan şi Bartha Levente trecuseră prin start iar eu nu începeam nici să cobor scările care duceau spre linia de finish. 

Am început tură a 6-a în forţă şi nu doar că i-am ajuns pe cei trei dar am reuşit să intru înaintea lor pe coborârea care ducea spre ce-a mai agresivă căţărare şi acolo m-am distanţat. Am luat ceva avans pe rădăcini şi apoi când să intru pe porţiunea de beton am căzut dar m-am ridicat repede înainte să fiu ajuns de urmăritori. Era un semn că lucrurile încep să o ia într-o direcţie greşită şi chiar dacă fizic am început să intru în zona mea de confort nu am reuşit să fructific acest avantaj pentru că la câteva sute de metri de la căzătură am făcut un snakebike pe dalele dintre cele două podeţe şi am fost nevoit să termin prematur cursa.

Îmi doream un rezultat bun dar nu a fost să fie. Eram destul de nervos pe soartă dar m-am liniştit când managerul echipei mi-a spus că “vor mai fi şi alte concursuri”.

Mulţumesc echipei pentru NoMad Merida CST pentru susţinere şi cazare, celor de la High5 pentru hidratarea şi gelurile care mi-au prins bine şi nu în ultimul rând celor de pe traseu care strigau “Hai Tymy”

A fost un concurs pe cinste, organizat perfect iar seara s-a terminat la fel de perfect într-un club bucureştean alături de toată elita MTB-ului românesc sărbătorind un sezon plin şi spectaculos.