Aktivsee - 24H Mountainbike-Rennen 2014

La 5 ore după ce am reuşit să termin pe locul secund la Criteriul Primăverii, mi-am făcut bagajul şi am plecat spre alte meleaguri, cu scopul de a muncii pe bani mai mulţi pentru a-mi putea cumpăra o bicicletă mai decentă. Drumul obositor dar deloc plictisitor. Eram alături de fratele meu şi de cei patru gemeni (unul face cât doi: D), campioni naţionali la culturism. Am ajuns în Germania şi am aflat că de fapt contractul meu de muncă era ţeapă, aşa că am rămas o perioadă la fratele meu.

Prima săptămână a fost o pauză totală de la antrenamentele pentru a-i da timp genunchiului să-şi revină, mai ales că la Criteriul Primăverii m-a supărat destul de tare. A trecut o săptămână şi am început alergări uşoare dar, de fiecare dată, durerea îşi făcea simţită prezenţa. Eram dezamăgit, eram destul de sigur că mă voi duce înapoi în România şi fără bicicletă şi fără formă sportivă care o aveam. Am început să pedalez cu o bicicletă veche, single-speed, de dame şi mă amuzam când făceam sprinturi.

Ciclismul leagă prietenii

Într-o zi m-am dus la magazinul de biciclete din sat să văd ce se vinde pe aici şi după ce am intrat, bine-nţeles că privirea mi s-a oprit pe cea mai tare bicicletă expusă, un Focus Raven 29er. Imediat am fost întrebat în germană ceva şi apoi m-am chinuit să îi explic că nu ştiu germană şi doar mă uit. Am început un dialog în engleza cu el, iar după o oră de poveşti am stabilit să ne întâlnim în următoarea duminică pentru a merge la o tură prin pădurile din jur. Mi-a oferit el bicicletă aşa că am acceptat invitaţia. A fost o tură faină, fără diferenţe de nivel dar cu nişte single-trailer-ui tehnice. Nu am reuşit să le arăt ce pot pentru că nu aveam aşa control bun fără spd-uri şi frână de spate era pe stânga.

Concurs de 24 de ore? De ce nu?

“Sâmbătă noi mergem la un concurs de 24 de ore, nu vrei să vi cu noi?” Normal că am acceptat, sincronizarea era perfectă, a doua zi mi-am cumpărat bicicletă, un Bulls Copperhead 3 pe care eram nerăbdător să-l testez în concurs. Nu avea echipament la mine doar cel de alergare, atunci când am plecat din România mi-am propus să particip la competiţii de alergare. Am rezolvat şi problema echipamentului doar papucii mai lipseau iar să pedalezi 24 de ore fără spd este chin. Am scris pe pagina evenimentului dacă are cineva să-mi împrumute, iar organizatorii, foarte amabili, mi-au răspuns că se ocupă ei.

Ce organizatori...

Sâmbătă la 10:30 am plecat spre Rieste, localitate unde urma să se desfăşoare a patra ediţie a “Aktivsee - 24H Mountainbike-Rennen”. Când am mers să îmi ridic numărul de concurs a apărut prima surpriză: “Tu nu trebuie să plăteşti, eşti oaspetele nostru special!” apoi alt organizator îmi spune “Aşteaptă aici că acum îţi aducem papucii” după câteva minute vine cineva cu două cutii pe care se vedea simbolul celor de la Scott şi mă pune să deschid cutiile sigilate şi probez papucii. “Sunt cadou din partea noastră”. Ce să mai zic?

Înainte de start organizatorii m-au invitat pe scenă şi m-au întrebat de unde vin din România şi după ce le-am zis că sunt din Sibiu, primarul localităţii a spus că îl cunoaşte pe Johannis. Am vrut să îi zic că mâine o să fie înfrânt cu tot cu partidul lui dar nu ştiam cum se zice în engleză la “ţeapă”: D

Aktivsee - 24H Mountainbike-Rennen

La 14:00 a început numărătoare inversă şi noi riderii am început lupta. Nu a durat nici doi kilometrii când am auzit un zgomot urât la roata din spate care m-a îngrijorat. Am continuat să pedalez şi din când în când zgomotul acela se auzea iar singurul meu gând era să reziste 24 de ore.  Minutele treceau destul de repede şi am reuşit să rămân concentrat chiar dacă nu puteam schimba o vorbă cu ceilalţi concurenţi. După 5 ore eram în primii trei fără să trag tare dar norocul nu a fost de partea mea.

Durerea, cea care a decis în locul meu.

M-am oprit la punctul de alimentare pentru că nu mai îmi simţeam piciorul drept, talpa. Noii papucii fiind ţări au nevoie de timp pentru a se modela după picior iar asta m-a costat mult. Nu puteam pune piciorul pe pământ de durere, eram sigur că s-a terminat pentru mine, am mers la cortul celor de la Fietsendiele, echipa care m-a invitat la concurs, m-am aşezat jos sperând să treacă durerea.

Timpul trecea, adversarii mei adunau ture iar eu eram chinuit de durere. După ceva timp m-au dus la ambulanţă dar nu eram încrezător că pot schimba ceva. Nu era rană, doar durere insuportabilă. M-au trimis la cortul unde se făcea masaj şi acolo unul din maseuri mi-a aplicat un bandaj făcând durerea mai suportabilă dar mi-au spus să că nu îmi recomandă să reintru în competiţie. Aveam 8 ture şi cele două ore de pauză m-au aruncat de pe locul 3 dincolo de locul 50. Nu am ţinut cont de sfatul lor, m-am încălţat şi cu gândul la o groază de lucruri am încercat să îmi păcălesc atenţia, să ignor durerea. Am reuşit un timp iar acum mă bucuram de cursă, de atmosferă, nu mai eram disperat să câştig pentru că ştiam că şansele mele erau nule. Am reuşit să mai parcurg încă 12 ture şi la 4:00 am urcat în top 10 adunând 20 de ture. 

Fizic eram ok, nu simţeam deloc oboseala, dar durerea se amplifica şi am decis că e momentul să spun stop. Am făcut o pauză de 6 ore fără speranţă că voi reintra în cursă dar fiind desculţ, durerea începea să dispară aşa că la 10:00 am reintrat în joc. Colegii de echipă, pentru că purtam echipament identic, au zis că-s nebun dar eu vroiam să strâng măcar 24 de ture. Am făcut o tură într-un ritm lejer iar a două am început-o mai lent şi asta şi din cauză sunetului de la roata care nu înceta să se oprească. Nu a durat mult după ce am început a doua tură şi am fost depăşit de Ians, liderul şi proprietarul magazinului Fietsendiele din Sandkrug, acum colegul meu de echipă.

  Ei erau la ştafetă de 8 doar eu fiind la proba de singur. Nu am stat prea mult pe gânduri şi am strâns din dinţi, am ignorat sunetul şi am accelerat. Am trecut în faţa lui şi m-am pus să-i duc trenă. Am scos puţin untul din el dar la sfârşit mi-a mulţumit. Pe lângă faptul că a scos cel mai rapid timp pe tură din echipă, minutele economisite a contat cel mai mult pentru în clasament. La proba de ştafetă erau pe locul 6 iar după această tură au urcat pe 5, iar cu 10 secunde înainte ca cele 24 de ore să se scurgă, au reuşit să mai treacă odată pe la start reuşind să îşi consolideze locul 5, ultimul loc premiat.

Şi nu există ghinion?

Pentru mine s-a terminat totul după această tură pentru că discul s-a rupt şi nu mai aveam cu ce continua. Am terminat pe locul 25 cu 22 de ture dar şi aşa a fost o cursă extraordinară în ciuda rezultatului şi a celorlalţi factori nefavorabili.

Traseul a fost unul interesant, 12 kilometri unde porţiuni de asfalt, sigle-trail-uri, coborâri tehnice şi urcări scurte şi abrupte se îmbinau perfect.

Organizarea a fost la înălţime, cum altfel?

Vreau să le mulţumesc organizatorilor pentru acest concurs şi echipei Fietsendiele.

Sper să ne vedem la ediţia din 2015!.