Doja CX 2016

Hello:) nu am mai scris pe blog de la ultima cursă de cyclocross, a trecut mai bine de un an de atunci. Da, a trecut şi un sezon peste mine şi acum mă pregătesc pentru altul nou. De fapt, l-am început deja şi cu noul sezon resuscitez şi blogul.

Prima cursă, Doja CX la Oradea. Sunt fascinat de cyclocross, aşa că, nu aveam cum să ratez singura cursă de cx din România din acest sezon. Cu o coastă ruptă şi cu o săptămână în care nu am reuşit să mă recuperez, am vrut să mă testez în primul rând, am emoţii pentru forma mea sportivă, eram nerăbdător să mă dau să văd la ce nivel sunt.

Am ajuns la Oradea cu Sergiu, ne-am pierdut pe drum, greu am ajuns şi la start şi cu numerele pe spate eram pregătiţi.

După două ture pe traseu am fost surprins să văd că organizatorii chiar au înţeles ce înseamnă această disciplină şi traseul era exact pentru bicle de cyclocross. Era destul de rapid, câteva viraje interesante, trei obstacole dintre care la două trebuia descălecat, iar la unul, se putea face bunny hop deşi era în uşoară urcare. De altfel, organizatorii au fost la înălţime cu tot eventul, nu doar cu traseul.

Ora 12:02. Start la elite, în prima linie, sprint ca Van dar Haar şi după primul viraj mă distanţez, adică după 10 metri. (I-am dat blană să nu audă adversarii zgomotul de la motoraş:))). M-am cărat şi dus am fost. În primele două ture am luat un avans de aproape 2 minute, pentru că am început să fac greșeli din cauza pulsului ridicat, am decis să îmi menţin avantajul şi să îmi fac un ritm decent în care să nu pierd teren în faţa lui Sergiu şi Vlad. Am reușit, am terminat cele 8 ture în 51 de minute fără emoţii pentru victorie, locul 1 Elite si general. Practic am rulat singur întreaga cursă, un contratimp individual. 

Felicitări Probikers că susţineţi şi astfel de evenimente chiar dacă nu e cea mai cunoscută disciplină (cel puţin la noi).

Read more

Spring Classic Challenge

      Dacă vrei să simți emoţiile şi provocările unei clasice de primăvară, în 3 Aprilie te invit la Spring Classic Challenge în localitatea Micăsasa din județul Sibiu.

      Cu o săptămână înainte de Paris - Roubaix, ai ocazia să pedalezi pe un traseu provocator de 143 de kilometri, un tur în nordul județului Sibiu. Traseul măsoară o diferenţă de nivel de aproximativ 1300 de metri cu 4 căţărări ultima fiind în Seica Mare, scurtă de doar 1,5 km dar cu porţiuni de 15%. Pe traseu sunt presărate 2 segmente de piatră cubică, 2 km de drum neasfaltat dar şi 12 km pe vechiul drum strategic folosit în cel de-al doilea război mondial de armată, pavat acum cu dale de beton.

       Turistic, pe traseu, vom trece prin localităţi renumite pentru bisericile fortificate, printre acestea se numără: Tapu, Şeica Mică, Biertan sau cetatea Medievală a Mediasului.

      Cursa va fi în regim de gentelman race, adică circulația nu va fi închisă iar concurenţii trebuie să respecte regulile de circulație. Dar, în proporţie de 75% traseul e pe drumuri secundare unde circulaţia este redusă şi pe alocuri inexistentă.

      Dacă crezi că 143 de kilometri e mult, am pregătit şi o buclă de 41 de kilometri. Deci chiar dacă ai un MTB eşti binevenit. O să avem o maşină ce conduce plutonul, o motocicletă ce va filma acţiunea cursei şi cel mai probabil o maşină de asistentă tehnica.

      Este un "Pilot Race" si sper ca pe viitor sa obtin mai multe sponsorizari sa facem o adevarata clasica si poate in timp o sa ajunga si in calendarul UCI.

Harta Cursei.

Inscrie-te acum.

Lista participanti.

Read more

Brebina Autumn Cyclocross 2014

Visul de a-mi construi un ciclocros s-a concretizat, după câteva zile de teste aspre, am decis că este timpul ca proiectul meu să-şi primească botezul focului, iar competiţia a fost oportunitatea ideală. Am plecat spre Braşov în dimineaţa concursului şi după o pauză în Holbav, satul natal al mamei mele, am ajuns la Zărneşti, unde urma să iau parte la Brebina Autumn Cyclocross.

Am făcut câteva ture pe traseu, am spălat bicicleta şi surpriză, am schimbat şi o cameră pentru că am făcut până la încălzire (tnx Robike pentru cameră). Am avut timp suficient să îmi fac încălzirea pe trainer pentru că înainte cursei de ciclocros era programat pe acelaşi traseu o cursă de XCO, mi ciudă doar că nu mi-am luat şi MTB-ul.

În jurul orei unu ne-am adunat la start şi am pornit în cursă. Era un start comun, împreună cu cei de la elite, ei aveau de făcut mai multe tururi faţă de cele 6 ale noastre.

Nu m-am poziţionat cel mai bine aşa că pe primul viraj am pierdut timp şi apoi pe următoarele la fel. Am reuşit să recuperez astfel că la intrarea în al doilea pasaj subteran care era în prima jumătate a traseului am reuşit să îl depăşesc pe Robike şi să preiau astfel conducerea cursei la amatori. Îl aveam în faţa pe Edy, pe Ionuţ, doi juniori şi pe Alex Ciocan, dar ei nu intrau în calculele mele. Totuşi, mi-ar fi plăcut să avem acelaşi număr de ture să văd care este diferenţa între un profesionist şi un amator. Am continuat să pedalez, să alerg şi să sar peste obstacole încercând să merg constant fără să trag prea tare, următorul adversar al meu nu putea să-mi pună probleme.

Ştiu că ciclocrosul este un sport în care nu ai timp să sufli dar de data aceasta adversarii m-au lăsat să merg fără să mă rup. Traseul era super, comparabil cu cursele din transmisiile TV din ţările de jos unde ciclocrosul este o religie. Mă bucuram de această nouă disciplină ce o descopeream şi îmi era ciudă că popularitatea ei este destul de mediocră în România. 

În turul al doilea l-am depăşit pe Alex Ciocan şi am mers în faţa lui până mi-am terminat cele 6 ture. Probabil dacă eram la elite aş fi fost pe podium alături de Ionuţ Sdraila şi de Eduard Grosu, dar nu am fost la elite aşa că m-am mulţumit cu prima treaptă a podiumului la categoria mea.

A fost un debut, se pare că cadrul acesta mă ajută să debutez în fiecare disciplină. Aştept cu nerăbdare Campionatul Naţional de Ciclocros din Ianuarie unde sper să obţin acelaşi rezultat, până atunci antrenamente la greu;)

Read more

De la Mountain Bike la Cyclocross

Încă de la primele imagini cu acei “nebuni” negri din cap până-n picioare, cărând bicicletele în spate, am zis, asta e de mine. Mi se pare foarte interesant cyclocross-ul pentru competiţie, pentru lupta pe care riderul trebuie să o ducă şi să fie totul complet, pe lângă acele obstacole naturale în calea lui sper finish organizatorii mai adaugă şi une “din oficiu”. Nu am simţit încă o competiţie de genul pe pielea mea dar îmi place să cred că m-am pregătit şi ştiu ce mă aşteaptă.

Voiam să merg cu bicicleta de şosea, dar cum furca nu permite cauciucuri mai mari în balonaj a trebuit să caut alte variante.

Aveam cadrul de mtb cu care am participat anul trecut în condiţiile de Cross Country, un Cube AIM Disc 2013, aşa că mi-am făcut un plan pe hârtie să-l transform într-un Cyclocross

.

Furcă, Santur XCM, i-am scos arcurile, am făcut-o rigidă iar singurul minus cel are este greutatea.

Roţile, Mavic XM 319 de 28’, butuci Shimano Deore, anvelope Maxis Raze de 700x33. Intră perfect atât în cadru cât şi în furcă chiar dacă cadrul este pentru roţi de 26’, are clearance de aproape 1 cm.

Transmisia este aproape integral Shimano Ultegra, excepţie face schimbătorul de faţă care am fost nevoit să-l înlocuiesc cu un Shimano Deore LX pentru că pe cadru de mtb cablurile merg pe set tube.

Frânele sunt mecanice pe disc, manete Shimano Ultegra si etriere Tektro HO. Am fost nevoit să apelez la acest compromis din cauza ergopowerelor care sunt mecanice.

Cum se comportă?

Geometria este foarte comodă, chiar dacă cadrul este mărimea 22 iar eu am nevoie de un 17 -18, nu mă “întinde” deloc, e chiar o plăcere să rulez. Anvelopele sunt extraordinare, nu se încarcă cu noroi iar aderenţa este foarte bună. Cu furcă rigidă uneori simt lipsa amortizorului dar nu le putem avea pe toate nu? 

Frânele nu sunt cele mai sigure din cauză că manetele sunt proiectate pentru sisteme de frânare pe geantă, acolo cursa este mai scurtă iar la etriere este mai lungă. Poate am eu tendinţa de a compara cu frânele hidraulice care evident sunt mai performante. Oricum, dacă se reglează bine frânele, dar bine, adică la milimetru, sunt ok. Le-am testat pe o coborâre tehnică şi s-au comportat bine, nu excelent dar bine.

De transmisie la fel, nu sunt foarte încântat. Folosesc două foi, de 50 şi de 34 de dinţi cu 9 pinioane, de la 11 la 25 de dinţi. Problemele apar pe căţărări abrupte unde sunt nevoit să pedalez mult din picioare pentru că la o cadenţă corectă cu cel mai mic raport rulez la 16 - 17 km/h. Acuma între noi fie vorba, nu sunt eu cel mai bun căţărător să urc ca un posedat la viteza aia.

Cyclocrossul se comportă extraordinar, urmează că duminică să primescă botezul focului la Brebina Autmun Cyclocross.

Mulţumesc celor care m-au ajutat să-mi finalizez acest proiect în special celui mai iscusit mecanic, Attila Szakacs.

Read more

Pietroasa Country Ride 2014

Pe sfârşit de sezon, am reuşit să-mi mai strecor în calendarul competiţional o ultimă cursă de Cross Country. Chiar dacă a fost un sezon lung cu multe concursuri, încă pofta de competiţie arde în mine, aşa că, am luat drumul Timişului, la Pietroasa mai exact, pentru o tură rapidă de doar 30 de kilometri şi o diferenţă de nivel ce nu depăşea 1000 de metri. Traseul a fost unu superb, destul de solicitant şi pe alocuri tehnic. M-a întristat doar lipsa concurenţei, a riderilor de top care se pare că şi-au încheiat sezonul. Să nu omit prezenţa lui Sergiu Paraschivu şi a lui Pantani, adică vicecampionul naţional XCO şi campionul naţional la XCM, ambii la categoria mea de vârstă. Deci aveam motivaţie să trag.

Drumul lung, am ajuns într-un târziu la Pietroasa unde, pe lângă oamenii prietenoşi, toamna ne-a aşteptat cu nişte peisaje de poveste, înscrierile, încălzirea şi apoi alinierea la start. M-am strecurat în prima linie, şi bine am făcut. Chiar dacă maşina poliţiei era în faţă, s-a plecat tare şi practic competiţia începea de pe linia de start. 

S-a mers în pluton primii kilometri şi unii au încercat să se desprindă dar fără folos, şi Pantani şi eu am încercat asta. În ultima porţiune de asfalt m-am pus la trenă iar când am intrat pe off-road după câteva sute de metri am dus plutonul pe un drum greşit (îmi cer scuze). Ne-am deşteptat repede şi am reintrat în traseu dar eram la mijlocul grupului. În faţă se ridica un deal mare care cerea push-bike aşa că până sus cu bicla pe umăr am reuşit să revin la conducerea cursei alături de Pantani.

Ne-am distanţat pe prima urcare şi apoi pe coborâre  el a luat avans dar nu îngrijorător, aveam în permanenţă contactul vizual cu el. Ghinonul a fost de partea lui de data asta pentru că la kilometrul 7 a făcut pană şi m-a lăsat pe mine să rulez solitar toată cursa. Încet m-am obişnuit să fiu eu acela care fuge de cineva nu după cineva şi nu am lăsat deloc acceleraţia, m-am pierdut, am revenit, am pierdut timp dar tot am accelerat. Din cauza celor 2 kilometri pe care i-am făcut în plus pentru că m-am rătăcit m-a ajuns Sergiu din spate, m-am speriat aşa că am apăsat pedala mai tare şi am ajuns primul în vârful dealului de unde se putea observa finshul. Coborârea a fost una spectaculoasă, tocmai de-aia după terminarea concursului am repetat acest segment.

Am trecut primul linia de finish, primul la general şi primul la categorie. Am şi căzut la final pentru că am vrut să trec linia de finish într-o roată dar nimic grav, şti cum e când te crezi prea deştept... Victoria e dulce iar victoria la general e şi mai dulce.

Mulţumesc organizatorilor, echipei NoMad Merida CST şi tuturor celor ce mă încurajează şi cred în mine. A fost ultima competiţie de XC din acest sezon, urmează o cursă de CycloCross, o pauză scurtă şi apoi încep pregătirea pentru 2015.

Read more

Haiduci şi Domniţe 2014

Chiar nu îmi programasem să particip la acest Haiduci şi Domniţe, era a doua zi după Moon Time Bike şi voiam să păstrez starea de euforie după o seară high, e ca atunci când săruţi pe cineva special şi apoi îţi muşti buzele zile la rând. Asta voiam să simt şi eu după spectacolul din tineretului şi am plecat din Bucureşti “muşcându-mi buza” doar că, în drumul spre casă, trebuia să mai facem o oprire. Trebuia să schimbăm rolurile, de data acesta urma ca eu şi Paul să le facem galerie lui Vali şi lui Marcel.

 

Am ajuns la Moara Vlăsiei şi când băieţii au văzut noroaiele ce aşteptau să fie aruncate de roţile care goneau în viteză pe echipamentele imaculate, nu mai aveau nici un chef de pedalat. Erau aproape să renunţe dar i-am încurajat că aventură este atunci când nu sunt cei mai favorabili factori. Şi-au ridicat numerele de concurs şi apoi Vali, încă avea în cap ideea de a rămâne curat aşa că mi-a propus mie să merg în locul lui. Am acceptat doar pentru că mi-a oferit bicicleta lui şi era o oportunitate să testez 29-erul. Păcat că nu m-am simţit aşa bine pe el din cauza scaunului care nu cobora mai jos, am fost nevoit să pedalez foarte mult din picioare, era setat pentru un rider cu 8 centimetri mai înalt ca mine.

S-a dat startul şi din cauză că Vali era înscris la nivelul 2 nu am plecat chiar din primele lini iar scurta porţiune până la intrarea în zona cu noroaie nu a fost suficientă pentru a mă strecura în grupul din faţă. Am reuşit să ajung în grupul urmăritor încă din primii kilometri, distanţa faţă de grupul fruntaş nu era mare dar îmi era greu să trag să îi ajung în condiţiile în care nu mă simţeam deloc bine în şa. În faţă era Stancu, Crista, Ciocan şi Malnasi şi curând m-am resemnat cu ideea că sunt scăpaţi câştigători. Erau doar primii kilometri dar nu mă simţeam în stare să pedalez din picioare să prind nişte oameni care sunt extrem de puternici pe plat. Am format un grup împreună cu Istvan Csergedi, Ciprian Comisan, Filip Grigorescu şi Bogdan Dumitru, cel din urmă s-a rupt la jumate cursei.

  Profilul era unu plat şi nimic interesant nu s-a întâmplat pe parcursl celor 33 de kilometri, doar căzătură ce am luat-o din cauza aderenţei şi câinele care era aproape să mă muşte au schimbat monotonia cursei. În ultimii doi kilometri Filip mi-a strigat să tragem să îi prindem pe cei din faţă, credeam că i-a văzut, m-am pus la trenă şi fără să vreau i-am rupt pe cei cu care eram în grup i-ar când mi-am dat seama de asta am accelerat şi mai tare. Am ajuns la finish primul din grupul urmăritor şi pe locul 5 la general la 3 minute în spatele lui Crista, câştigătorul cursei. A fost un test bun pentru Prima Evadare competiţie la care îmi propun un rezultat remarcabil. Şi da, aştept să-mi iau 29-er pentru că într-adevăr, e altfel.

Read more

Moon Time Bike 2014

În 23 de ani a venit vremea să vizitez pentru prima dată capitala, şi da, chiar dacă este un oraş de câmpie, nu este nici o contradicţie când spun că am mers la Bucureşti pentru un concurs de MTB. În centrul Bucureştiului organizatorii au găsit un traseu mai solicitant decât unele maratoane montane. Moon Time Bike, aşa cum se numeşte competiţia, este un concurs care aduce la start cei mai buni 150 de rideri din ţară şi îşi desemnează câştigătorul la sfârşitul a şapte ture infernale de 5 kilometri cu urcări scurte şi abrupte, poteci, poduri, dale, scări şi rădăcini. Ai spune că are toate ingredientele pentru o competiţie de succes dar unde să mai pun faptul că totul se întâmplă la lumina lanternelor?

Fiind cel mai elitist concurs autohton ştiam că va fi o concurenţă acerbă dar nu am renunţat să mă gândesc la podium, mai ales că era debutul meu la NoMad Merida CST şi evoluam oarecum acasă, evenimentul fiind organizat de noua mea echipă. După două ture pe traseu, seara ce îmi stătea înainte era una promiţătoare, mă simţeam în formă bună.

Puţin după ora 18 ne-am adunat la start şi am fost favorizat de poziţia la start fiind strigat în primii 35 de rideri care ocupau locurile din faţă. S-a plecat tare şi pe prima porţiune s-a atins viteza de peste 50 de km/h, am reuşit să fiu relativ cu primii chiar şi după prima urcare unde s-a căzut, dar am reuşit să evit căzătura din faţa mea şi să-mi continui drumul. Nu am ajuns nici la jumatea primei ture când lanţul a început să-mi facă figuri, s-a blocat între foaia mică şi cea mijlocie şi a trebuit să mă opresc să trag de el şi am pierdut tot avansul care l-am câştigat prin poziţionarea bună de la start. Am continuat şi am intrat în ritmul meu, iar următoarele ture au fost un spectacol total. 

Aproape pe întreaga cursă am pedalat alături de Florin Mârza care m-a chinuit enorm, când credeam că m-am distanţat revenea şi se distanţa puţin iar apoi reveneam eu. Pe ce-a mai agresivă urcare cred că l-am atacat de fiecare dată pentru că ajungeam impreună acolo. Pe sfârşitul celei de-a 5-a tură am pierdut puţin şi m-am îngrijorat pentru că Florin, Robert Tamirjan şi Bartha Levente trecuseră prin start iar eu nu începeam nici să cobor scările care duceau spre linia de finish. 

Am început tură a 6-a în forţă şi nu doar că i-am ajuns pe cei trei dar am reuşit să intru înaintea lor pe coborârea care ducea spre ce-a mai agresivă căţărare şi acolo m-am distanţat. Am luat ceva avans pe rădăcini şi apoi când să intru pe porţiunea de beton am căzut dar m-am ridicat repede înainte să fiu ajuns de urmăritori. Era un semn că lucrurile încep să o ia într-o direcţie greşită şi chiar dacă fizic am început să intru în zona mea de confort nu am reuşit să fructific acest avantaj pentru că la câteva sute de metri de la căzătură am făcut un snakebike pe dalele dintre cele două podeţe şi am fost nevoit să termin prematur cursa.

Îmi doream un rezultat bun dar nu a fost să fie. Eram destul de nervos pe soartă dar m-am liniştit când managerul echipei mi-a spus că “vor mai fi şi alte concursuri”.

Mulţumesc echipei pentru NoMad Merida CST pentru susţinere şi cazare, celor de la High5 pentru hidratarea şi gelurile care mi-au prins bine şi nu în ultimul rând celor de pe traseu care strigau “Hai Tymy”

A fost un concurs pe cinste, organizat perfect iar seara s-a terminat la fel de perfect într-un club bucureştean alături de toată elita MTB-ului românesc sărbătorind un sezon plin şi spectaculos.

Read more

NoMad Merida CST Racing Team

Sâmbătă seara a început un nou episod în scurta mea carieră, episod ce sper să fie cât mai lung şi cu rezultate bune. Sâmbătă am îmbrăcat pentru prima dată tricoul echipei NoMad Merida CST Racing Team, una dintre cele mai bune echipe din ţară care are în componentă rideri de top.

În urmă cu un an, la Vladeasa, pe o urcare mă simţeam foarte bine dar îmi era ruşine să îl depăşesc pe Kelemen Arpad iar acum am ajuns să fim colegi. De fapt dacă mă gândesc la Kelemen, a fost primul model din lumea ciclismului pe care l-am avut, se întâmpla în urmă cu un an jumate la primul meu concurs, la Maratonul Făgetului, iar după câteva săptămâni la Michelin Maraton Zalău am pedalat alături pe parcursul startului fictiv şi mă uitam la el ca la un zeu. Da, sunt în echipă alături de ciclisti de top şi asta îmi dă motivaţia să trag şi mai mult. Cum poţi să nu te antrenezi la maxim când şti că îmbraci acelaşi tricou ca Kelemen Arpad, Robert Dobai sau Ionuţ Sdraila.

În urmă cu un an doar visam să fiu un NoMad, iar când managerul echipei mi-a propus asta am zis da mai repede că mârâi la starea civilă:D

Mulţumesc echipei pentru încrederea acordată şi sper ca sezonul următor să reprezint cu succes echipa şi să duc tricoul echipei acolo unde îi este locul, pe cea mai înaltă treaptă a podiumului.

Read more

Sugaş Race 2014

Chiar dacă a fost un sezon plin cu competiţii în fiecare sfârşit de săptămână, câteodată şi două, nu m-am săturat încă de ele, aşa că, am ales să merg la Sugaş Race. Intenţionasem să particip la traseul lung dar ajuns la start, după un drum lung presărat cu o ceaţă densă, am ales tura scurtă ca un test pentru elitistul concurs de sâmbătă, Moon Time Bike.

După ce mi-am ridicat numărul de concurs, am început să fac câteva ture de încălzire alături de Paul Puiu de la Nomad, cu care am şi călătorit, şi apoi ne-am aliniat la start şi eram pregătiţi de spectacol. Au fost destul de puţini concurenţi, aproximativ 100, chiar dacă vremea era una perfectă riderii nu s-au înghesuit la acest concurs. Doar prezenţa unor ciclişti de top, printre care Campionul Naţional XCM, Madaras şi a fostului Campion Naţional, Răzvan Juganaru, a compensat oarecum prezenţa modestă la eveniment.

După ora 9 s-a dat startul, în uşoară coborâre. Avantajat de poziţionarea în prima linie am evitat ambuscada creată în pluton şi am reuşit să mă distanţez împreună cu grupul favoriţilor. După puţin timp pretendenţii la podium s-au distanţa iar eu eram cu ei. Eram în spatele lui Madaras şi a lui Jughi pe prima coborâre mai lungă şi asta îmi convenea pentru că implicit eram primul în clasamentul general la tura scurtă, cei doi fiind la proba “regină”. A urmat o urcare unde am fost ajuns de doi juniori foarte talentaţi, Tamirjan şi Bartha Levente şi asta m-a făcut să trag să mă ţin după ei. Până s-au separat traseele, undeva la jumate traseului scurt, aveam contact vizual cu conducătorul cursei iar apoi alături de Levente am tras să-l ajungem pe Robert care s-a desprins pe căţărare. Am recuperat puţin pe coborârea premergătoare ultimei căţărări dar prea puţin, pe următoarea urcare a reuşit să-şi mărească avantajul. Nu a fost chiar atât de rea căţărarea pentru mine, aici am reuşit să rezolv problema locului secund distanţându-mă decisiv.

Speram că ultima parte, coborârea spre linia de sosire, să fie mai lungă şi acolo să-l prind pe liderul cursei dar nu a fost să fie. Am terminat pe locul secund atât în clasamentul general cât şi la categorie. A fost o cursă scurtă de doar 31 de kilometri cu diferenţă de nivel de 1000 de metri, o cursă de explozie, de viteză.

Organizarea a fost satisfăcătoare. Premierea a fost programată exagerat de târziu iar premiile au fost modeste. Nu am înţeles de ce ai premia nişte rideri cu tichete valorice care pot fi folosite doar pentru comenzi de patru ori mai mari decât valoarea acestora iar site-ul respectiv nu comercializează articole pentru ciclişti. Măcar au fost mulţi sponsori trecuţi pe spatele tricoului tehnic... Traseul, cel puţin la tura scurtă, a fost foarte bine marcat, chiar exemplar şi pentru asta vreau să felicit organizatorii.

Nu ştiu cum a trecut aşa de repede, dar e cert că ne apropriem cu paşi repezi de sfârşitul sezonului competiţional, un sezon plin şi spectaculos. E îmbucurător că se organizează foarte multe competiţii şi majoritatea sunt create de oameni care pun pasiune în organizare, dorind ca aceste curse să fie perfecte. Sunt şi câteva curse care sunt făcute doar pentru a fi făcute sau pentru ca organizatorii să scoată nişte bani, dar nu vreau să mă leg de aspectul ăsta.

Cam aşa a fost penultimul concurs din sezon, sâmbătă merg la Moon Time Bike iar apoi trag concluziile după un sezon plin.

Read more

Maratonul Gilăului 2014

Şi anul acesta Maratonul Gilăului era gazda Campionatului Naţional de XC Maraton şi poate cel mai important test al sfârşitului de sezon. Trebuia să fie o cursă în care totul să fie perfect, fizic, psihic şi tehnic. Concurenţa era una acerbă, la eveniment participând cei mai buni ciclişti din ţară la categoria mea cu excepţia lui Eugen Mocanu, talentatul rider de la HPM. Mi-am fixat ca obiectiv să prind podiumul dar şi un top cinci era mulţumitor.

Am plecat în dimineaţa competiţiei spre Gilău alături de Alexei, căruia ţin să-i mulţumesc pentru transport, şi după ce mi-am ridicat numărul de concurs am început să mă pregătesc. Înainte să am urc pe trainer mi-am schimbat anvelopa de pe spate pentru că nu aveam încredere în Mountain King şi am ales să folosesc Nobby Nic pentru a nu avea surpriză cu penele.

La 10 s-a dat startul şi escortaţi de Poliţie şi de Atv-ul organizatorului am parcurs primii kilometri pe asfalt în pluton şi parcă singura preocupare era să ne mirăm de cât de tâmpit poate fi şoferul “miliţian”.

Am început imediat prima urcare susţinută care avea mai mult de 10 kilometri şi mă simţeam destul de bine ţinând cont că era prima parte a cursei iar eu merg cu adevărat bine după kilometrul 30. Aveam contact vizual cu toţi adversarii mei şi încercam să mă menţin aşa până pe coborâre unde intram în domeniul meu. Totul a fost perfect până la kilometrul 7.5 cad am făcut prima pană. Am schimbat repede şi am început cursa de urmărire să recuperez minutele pierdute. Am fost depăşit de foarte mulţi ciclişti de la tura scurtă şi m-a strecuram cu greu printre ei. Într-un ritm foarte ridicat am parcurs 5 kilometri când am făcut a doua pană. Am primit repede o cameră şi am schimbat la fel de repede, reluând tentativa de recuperare a minutelor pierdute. 

La primul punct de alimentare nici nu am oprit, încă sperăm că mai am o şansă. Am coborât “Austria” încet pentru că aveam foarte mulţi concurenţi de la tura scurtă în faţă şi apoi am început urcarea spre Măgura Rătăcău cu speranţa că încă mai pot recupera. Imediat după ce s-au despărţit traseele mi-am luat gândul de la orice obiectiv, era kilometrul 23 şi eu eram nevoit să opresc să fac cea de-a treia pană. Nici nu mă gândeam să renunţ dar nu mai aveam nici o motivaţie să trag în ritm de concurs aşa că urcarea până la al doilea punct de alimentare am făcut-o destul de încet, cred că niciodată nu am mai stat atât la un punct de alimentare.

Încet, încet, dar pe segmentul favorit nu aveam cum să merg încet. Am coborât frumos “Elveţia” tehnică şi abruptă, coborâre unde am întrecut doi rideri şi după puţin rulaj pe asfalt a început urcarea pe “Drumul Generalului”, credeam că e mai lungă dar foarte repede am ajuns în vârf si am intrat în zona mea de confort, perioada din concurs în care mă simt cel mai bine, nu aveam cum să merg încet. Am rulat o porţiune pe creastă şi apoi am început coborârea, dar după câţiva kilometri cea de-a patra pană a apărut. 

Ghinion sau “neatenţie tehnică”? Am plecat cu 3,5 bar în roţi, toate penele au fost la roata din spate, prima şi a treia le-am făcut pe urcare, a doua şi a patra au fost snakebike. Nu mai venea nimeni din spate, m-am aşezat pe o piatră şi am aşteptat aproape 10 minute până am primit o cameră de 29er. Am îngrămădit-o în cauciuc şi am continuat coborârea. Au urmat Papele care anul trecut nu erau în traseul nostru şi apoi coborârea spre un deal mic ce trebuia escaladat în drumul spre finiş.

A fost un concurs fain păcat de ghinionul care nu m-a ocolit. Vreau să mulţumesc celor ce mi-au dat camere de schimb şi îmi doresc pentru ei să nu fiu nevoit să le întorc favorul. 

A fost o competiţie pe care o aşteptam de mult şi din păcate nu s-a terminat cum am vrut eu dar asta e, mergem înainte că înapoi am fost. Nu ştiu cum a trecut aşa repede sezonul, îmi rămâne să mă mai bucur de încă trei competiţii în sezonul actual urmând ca apoi să încep pregătirea pentru 2015, sezon ce îl vreau perfect mai ales că se pare că voi îmbrăca tricoul uneia din cele mai bune echipe din ţară şi trebuie să mă ridic la nivelul lor.

Read more