duminică, 13 aprilie 2014

2

Inceput de Sezon

Posted in
Chiar dacă am bifat deja trei competiţii în 2014, pot spune că sezonul  competiţional începe abia azi, pentru că, abia astăzi va fi prima cursă importantă şi totuşi nu este una de obiectiv.  La alergare în 2014 am obţinut rezultate destul de bune, un maraton câştigat un cross de 15 km pe locul 7 şi un semimaraton montan terminat în o oră şi 33 de minute.

Ei bine, azi va începe sezonul de mountain bike şi sper să mă comport mult mai bine în cursa de azi şi în cele ce vor urma. Voi pedala la Paleu, o comună lângă Oradea, pe un traseu de 35 de kilometri pe care îl voi parcurge de două ori pentru proba de maraton. Din cauza problemelor pe care le-am avut la bicicleta şi pentru că nu am mai pedalat pe off-road de aproape o lună, cursa de azi nu este una de obiectiv şi doar una de verificare dar şi aşa, sper să obţin un rezultat bun.
Cursele cu adevărat importante vor veni doar mai încolo, la sfârşitul lunii mă voi întoarce la locul debutului meu, Maratonul Făgetului iar apoi cronologic vor urma: Drumul Regelui, Cozia MTB şi Michelin Maraton Zalău locul unde m-am simţit cel mai bine anul trecut din cauza oamenilor faini de acolo.
Sper să ne auzim cu veşti bune de la Oradea şi nu am uitat nici de povestea de la Semimaraton Braşov, dar timpul ăsta nu prea mai este prieten cu mine în ultimul timp.


2 comentarii: